Laurentiu Darie a experimentat “sunetul pur” alaturi de YouTube Symphony Orchestra 2011

Laurentiu Darie a fost singurul roman (ales din mii de aspiranti din intreaga lume care si-au depus candidatura online pe YouTube) care a facut parte din YouTube Symphony Orchestra 2011 alaturi de alti 99 de artisti, provenind din 33 de tari, de pe cinci continente diferite.

Un jurnalist de la Los Angeles Times, care a criticat vehement concertul sustinut de YouTube Symphony Orchestra anul acesta si-a inceput articolul in felul urmator: “La 18 ore dupa ce am urmarit concertul singurele lucruri care mai persista in mintea mea sunt interpretarea excelenta a „Pasarii de foc” a lui Stravinski de catre fagotistul roman Laurentiu Marius Darie si sunetul scos de didgeridoo-ul (nr: un instrument inventat de aborigenii australieni) lui William Barton care m-a lasat praf”.

Laurentiu Darie si-a inceput “aventura” in lumea muzicii la varsta de 10 ani, cand, profesoara de muzica a intrat in clasa si a intrebat: “Cine vrea sa faca fagot?”. Desi nu stia ce inseamna, Laurentiu a raspuns afirmativ ridicand mana. Acum,  se uita in urma,  si constata (cu o oarecare uimire) ca deja au trecut  23 de ani din viata lui, in care, s-a plimbat prin lume “brat la brat” cu fagotul. A absolvit Liceul de Arta “Dimitrie Cuclin” din Galati (orasul sau natal) si Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, pentru ca in decembrie 1998 (in anul III de facultate) sa fie deja angajat in orchestra Filarmonicii “George Enescu” din Capitala. In timp ce era angajat la filarmonica, gratie intelegerii colegilor de acolo, a avut posibilitatea sa urmeze (timp de doi ani) studii aprofundate de fagot la Munchen (Germania), fara a-si pierde astfel postul din cea mai prestigioasa orchestra din Romania . Insotit de “prietenul” sau muzical, fara de care acum nu-si mai poate imagina viata, fagotul, Laurentiu Darie a calatorit prin mai toata Europa, a ajuns in Mexic, Japonia, si, de curand,  la Sydney (Australia) unde a concertat pe 20 martie alaturi de  YouTube Symphony Orchestra in celebra sala de concerte Sydney Opera House. Concertul a fost transmis live pe YouTube fiind urmarit de peste 33 de milioane de oameni si devenind astfel cel mai vizionat concert  online din istorie, performanta care a fost detinuta pana acum de rockerii de la U2.

Despre acest concert si trairile emotionale pe care le-a incercat cu acest prilej, am vorbit si noi cu Laurentiu Darie in randurile de mai jos:

Cum a inceput experienta ta alaturi de YouTube Symphony Orchestra?

Aflasem de orchestra din 2009 cand a avut loc primul concert al YouTube Symphony Orchestra dar atunci a fost prea tarziu pentru a mai putea aplica. Asadar, in noiembrie 2010 m-am inscris la preselectie, am aplicat un filmulet de 3-4 minute in care am cantat cateva pasaje din orchestra cerute de cei de la YouTube,  pentru ca in ianuarie 2011 sa aflu ca am fost selectat. Am inceput demersurile pentru viza, mi-am pregatit toate hartiile necesare deplasarii in Australia, iar de la inceputul lunii martie, cand am primit partiturile, am inceput sa ma pregatesc efectiv pentru concert. Pe 11 martie am plecat la Sydney si, dupa 24 de ore de zbor am pasit in sfarsit pe taramul australian.

Cum ai facut cunostinta cu cei 100 (99 de instrumentisti + dirijorul Michael Tilson Thomas) de membri ai orchestrei alaturi de care urma sa canti?

Pe membrii orchestrei i-am cunoscut de acasa, pentru ca fiecare dintre ei si-a facut cate un filmulet de prezentare pe care l-a postat pe Internet, si asa, virtual, am reusit sa ne “cunoastem”. Intalnirea propriu zisa dintre noi a avut loc in dimineata zilei de 14 martie, la micul dejun. Era o senzatie destul de ciudata, pentru ca aveam impresia ca ii cunosc si totusi informatiile despre ei erau destul de vagi in mintea mea. Ii salutai si nu stiai daca ei isi amintesc de tine sau nu, nici eu nu eram foarte sigur cu cine vorbesc, insa legaturile s-au inchegat ulterior. In prima zi nu am reusit sa fac cunostinta cu toti, eram totusi foarte multi…

Care a fost tara care a avut cei mai multi instrumentisti in orchestra?

De departe Statele Unite, dupa care urmau Canada, Australia, Italia, Germania etc…

Cum au decurs repetitiile?

In fiecare zi erau repetitii de la 9.30 la 12.30 cu orchestra mare, iar dupa masa erau repetitii pe grupuri (viori, suflatori etc.) la care participau maestri muzicieni din orchestre profesioniste precum London Symphony, Chicago Symphony, Berlin Philharmonic, Viena Philharmonic etc. Intalnirea cu aceste personalitati din lumea buna a muzicii au reprezentat pentru mine o experienta in sine, pe langa concertul propriu zis.  Pe langa aceste repetitii (care se incheiau in jur de ora 17.00) mai erau si concertele camerale care se sustineau seara (de la 19.00) in salile mai mici ale Opera House. In aceste conditii nu am mai reusit sa vad mare lucru din Sydney pentru ca se canta aproape toata ziua.

Cum era atmosfera la repetitii, cum va intelegeati data fiind diversitatea culturala a orchestrei?

In prima zi a fost cel mai dificil, pentru ca atunci a trebuit sa ne obisnuim unii cu altii si sa dezvoltam un limbaj comun.  Comunicarea nu era foarte buna, nu reuseam sa ne sincronizam, dar, pe de alta parte, nici nu a avut nimeni asteptari foarte mari de la aceasta prima repetitie. Ulterior ne-am omogenizat, s-a creat o disciplina a repetitiilor si in final am devenit o orchestra inchegata.

Ce impresie ti-a lasat dirijorul Michael Tilson Thomas?

Dirijorul, un american cu foarte multa experienta si cu foarte multe premii in palmares a tinut cont probabil  si de faptul ca toti membrii orchestrei eram tineri cu varste cuprinse intre 14 si 49 de ani iar tactica lui s-a bazat pe incurajare. Nu am avut parte de critica, de pedepse, te simteai mereu sprijinit, partea buna a muncii tale fiind mereu subliniata atunci cand faceai o greseala. Corectiile erau facute mereu elegant, gen “uite acolo ai facut foarte bine, dar aici trebuie sa-ti dai interesul mai mult”, o tactica putin diferita de cea folosita la noi, care mi-a placut.

Cat de mare a fost presiunea pe care ai resimtit-o dat fiind faptul ca erai singurul roman din acea orchestra globala?

Responsabilitatea a fost mare pentru ca stiam ca nu am voie sa las o impresie proasta. In ceea ce priveste emotia, aceasta era direct proportionala cu rolul pe care il aveam in concert. In orchestra poti avea rol de acompaniament, de tutti sau de solist. Daca esti solist si emotia e mai mare pentru ca tot ce canti se aude, esti mai expus, atentia tuturor fiind la tine. Pe de alta parte era presiunea generata de faptul ca totul era transmis in direct, peste doua milioane de telespectatori urmau sa fie cu ochii pe tine si gandul asta imi furniza un plus de emotii. Pe langa asta te gandesti ca inregistrarea concertului ramane pe Internet ani de zile de acum incolo, iar interpretarea ta trebuie sa spuna ceva celor care asculta si peste ani, nu doar atunci, in momentul concertului. La ultima piesa din concert (“Pasarea de foc” a lui Stravinski) am avut un rol important, avand un fragment in care am cantat solo, si eram constient ca in momentul acela toate camerele si toata atentia publicului erau atintite spre mine. Dupa fragmentul meu concertul s-a incheiat si pe acel fond al aplauzelor si al emotiei generale care se creeaza in acceste momente, dirijorul m-a prezentat salii: Laurentiu Darie from Romania. In clipa aceea satisfactia pe care am resimtit-o a fost intr-adevar unica, nominalizarea facuta de Michael Tilson Thomas reprezentand pentru mine o recunoastere.

Ce momente speciale au fost in cadrul concertului  caracterizat de unii ca fiind  “un mariaj de succes intre tehnologie si muzica clasica”?

Pentru mine a fost prima oara cand am asistat la un astfel de concert. In mod obisnuit la un concert ai lumina fixa iar tu iti creezi atmosfera interioara singur, fara ajutorul efectelor. Aici insa efectele laser recreau in forma vizuala muzica si implicit iti transmiteau si tie starea. Daca muzica era mai lenta, imaginile proiectate erau la fel si in culori mai blande, daca era un fragment mai alert imaginile capatau ritm si culorile erau mai aprinse etc.  Senzatiile erau mai intense iar atmosfera era aceea a unui show modern. Intreaga cladire a operei din Sydney s-a transformat intr-un adevarat spectacol pe durata concertului intrucat show-ul laser si jocurile de lumini erau vizibile atat in interiorul salii cat si pe acoperisul cladirii, unde se transmiteau imagini din interior. Un alt moment special a fost piesa compusa special pentru acest concert de compozitorul Mason Bates intitulata “Mothership” care a imbinat muzica clasica, cu muzica rock, cu muzica techno si cu muzica jazz, in momentele ei de “pauza” aparand artisti care interpretau solo fragmente la diverse instrumente: tambal japonez, chitara, contrabas, vioara etc. Un alt moment special a fost cel al artistului australian William Barton care a cantat la un instrument traditional numit didgeridoo, un fel de bucium de-al nostru, cu ajutorul caruia realiza tot felul de efecte de sunet, sau momentul de “art sand” al unei artiste care “povestea” cu ajutorul nisipului, precum si bis-ul (un fragment din Rosamunde de Franz Schubert) inchinat victimelor din Japonia. Au fost destul de multe momente speciale pentru un concert care a durat doar doua ore si 20 de minute…

Cum ti s-a parut organizarea, tot ce a tinut de cazarea voastra, de conditiile care vi s-au asigurat…

Nu am nimic de comentat. Totul a fost organizat impecabil iar conditiile care ni s-au oferit acolo au fost extraordinare. In regulamentul oficial scria ca valoarea premiului oferit unui castigator este de 4 000 de dolari. Eu m-am gandit ca acestia vor fi bani pe care ii vom primi in mana. De fapt cei 4 000 $ au reprezentat cheltuielile suportate de organizatori pe durata sederii mele acolo: drum, cazare la un hotel de 5 stele, mancare, telefoane cu ajutorul carora comunicam intre noi si pe care primeam informatii despre modificarile ce interveneau in program etc…

Ce alte satisfactii ti-a oferit experienta traita alaturi de YouTube Symphony Orchestra 2011?

Am primit foarte multe mesaje de la oameni care auzindu-mi numele, si mai ales, auzind pronuntandu-se Romania la sfarsitul concertului, mi-au scris pe Facebook si pe YouTube pentru a ma felicita. Am primit mesaje de la necunoscuti, romani din toate colturile lumii, care s-au bucurat ca au auzit pronuntandu-se acolo numele tarii lor, Romania. M-au bucurat aceste semne de viata primite de la necunoscuti. Si apoi a fost satisfactia faptului ca a iesit bine ceea ce am facut noi acolo, bucuria mea fiind in acest caz o parte din bucuria colectiva a intregii orchestre.

Cum a fost despartirea de orchestra?

Si acum sunt melancolic dupa experienta traita acolo si mai ales dupa  oamenii pe care i-am intalnit si care m-au marcat fiecare in felul sau… Mi-e dor deja de aceasta experienta si inca sunt trist ca m-am despartit de adevarul muzical si sunetul pur pe care le-am intalnit acolo…

Pentru cei mai curiosi dintre voi, iata si link-ul care va trimite direct la concertul YouTube Symphony Orchestra 2011: http://www.youtube.com/user/symphony